Despre

Prima atestare documentară a existenței unei școli în satul Bîlta, comuna Runcu, datează din perioada 1802-1804. În această perioadă a funcționat în satul Bîlta o școală particulară la care învățau copiii satului.

Din anul 1965 se generalizează învățământul de 8 ani, iar din anul 1969 Școala de la Bîlta devine Școală cu clasele I – X.

În anul 1981 se dă în folosință noul local de liceu și Școala Bîlta devine Liceul Industrial Bîlta, cu profil mecanic, patronat de IMUPF Tg-Jiu, fiind subordonat Liceului Industrial Nr. 5 Tg-Jiu.

În anul școlar 1992-1993, se primește aprobarea de la Ministerul Învățământului ca școala să devină Grup Școlar Industrial.

Începând din anul 1995, Grupul Școlar Industrial Bîlta primește denumire de Grupul Școlar Industrial „G-ral C-tin Șandru” Bîlta, denumire dată pentru cinstirea numelui acestui fiu al satului, care și-a adus o contribuție hotărâtoare la construirea localului.

Din anul școlar 2012-2013 liceul are denumirea de Liceul Tehnologic „G-ral C-tin Șandru” Bîlta. Ca nivel de predare, există învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Numărul cadrelor didactice este de 37, iar numărul total al elevilor și preșcolarilor este de 430.